Proiectele mele
Proiectul „Firmele româneşti”
Trăim o perioadă de enorme schimbări şi incertitudine. Unele dintre aceste schimbări au fost generate de evoluţia noastră internă, la altele am fost obligaţi să ne adaptăm. Deschiderea către mediul extern, accesul pe piaţa europeană, posibilitatea de a ne deplasa liber şi de a munci în alte ţări, libertatea de exprimare, informatizarea, conectarea la Internet, telefonia mobilă şi multe altele, sunt elemente care ne-au transformat modul de viaţa.
Dar schimbările nu au avut numai efecte pozitive, în ultimii ani înregistrându-se scumpirea accentuată a resurselor energetice, creşterea incertitudinii, accentuarea decalajelor dintre ţări, iar pe plan intern, dispariţia din peisajul industriei româneşti a unor firme de renume precum Tractorul, Rulmentul şi multe altele.
Pentru multe firme româneşti, intrarea în competiţie directă cu marile companii internaţionale a avut un efect devastator. Lăsate fără nici un ajutor din partea statului, firmele noastre de prestigiu s-au confruntat cu dificultăţi insurmontabile care, în final, au dus la dispariţia lor. Lipsa de ajutor din partea statului a fost justificată prin necesitatea respectării reglementărilor europene şi argumente precum economie de piaţă funcţională, concurenţă liberă etc.
Iată însă că, mai devreme decât se aştepta cineva, economia mondială a ajuns în pragul unei crize. Cele mai bogate ţări din lume se află în faţă luării unor decizii care să le salveze de la recesiune. Nu mai târziu de zilele trecute şeful firmelor Renault şi Nissan a cerut guvernelor europene să susţină industria auto din ţările respective. Cererea sa a fost inspirată de decizia SUA de a susţine financiar firmele din acest domeniu. El a descris iniţiativa americană ca “o decizie înţeleaptă pentru îndeplinirea obiectivelor pe termen lung”. “Nu este vorba doar de un stimulent, ci de a pune la dispoziţie mijloacele necesare ca treaba să fie făcută. Alte guverne ar trebui să se inspire din acest exemplu”, a subliniat distinsul director. Atunci când este vorba de interesele majore ale ţării, marile „democraţii” ignoră toate argumentele de care noi ne-am cramponat.
Statul român nu a luat decizii înţelepte faţă de firmele reprezentative ale tării. Nu a investit nimic în aceste firme, deşi aveau un viitor, exista piaţă pentru produsele lor. Statul român nu a pus la dispoziţie mijloacele necesare pentru ca treaba să fie făcută, deşi existau oameni calificaţi pentru aceasta. S-a irosit un imens potenţial uman, s-a pierdut un imens potenţial de piaţă, s-au risipit resurse materiale de o deosebită valoare. Fiirmele noastre cele mai bune au fost repede cumpărate pe nimic de investitori străini, care au putut gândi viitorul pe o perioadă mai lungă, au avut o atitudine mai înţeleaptă.
Proiectul „Firmele româneşti” are ca obiectiv elaborarea unui pachet de legi astfel încăt, atunci când interesele majore ale ţării impun, statul să poată intervenii în economie. Teza liberalismului sălbatic şi retragerea totală a statului din economie este contrazisă de realităţile zilelor noastre. Statul român trebuie să susţină, nu doar să stimuleze, firmele noastre reprezentative. Firmele care au mai mult de 25 de ani vechime, au o cifră de afaceri importantă, au un număr mare de angajaţi, au un potenţial ridicat pe piaţa internă şi internaţională, trebuie să fie susţinute de statul român. Să avem grijă de valorile economice pe care le avem, cât încă nu este prea târziu!
Proiectul „Tinerii întreprinzători”
Pentru a putea trăi mai bine avem nevoie de venituri mai mari. Deşi veniturile mai mari nu înseamnă automat şi că suntem mai fericiţi, totuşi, îndeplinirea multora dintre dorinţele noastre depinde în mod semnificativ de venit. Pentru a avea venituri mai mari, trebuie să muncim mai mult, adică să obţinem o producţie mai mare din vânzarea căreia şă încasăm mai mulţi bani.
Creşterea economică este singurul proces care poate duce la îmbunătăţirea vieţii oamenilor, la creşterea nivelului lor de trai. Procesul creşterii economice este însă un proces dificil de realizat, care se desfăşoară într-un anumit ritm şi care nu are loc de la sine. Pentru a obţine performanţe bune în acest domeniu ne trebuie înţelepciune, cumpătare, perseverenţă, sacrificiu. Creşterea producţiei din ţara noastră depinde de capitalul tehnic de care dispunem, de resursele materiale pe care le folosim, dar în primul rând, de oamenii care muncesc. Cu câtă înţelepciune folosim noi aceste resurse? Cum ştim noi să le drămuim, să le alocăm şi să le utilizăm astfel încât să obţinem mai mult şi românii să trăiască mai bine? Convingerea mea este că mai degrabă risipim aceste resurse decât să ne îngrijim de folosirea lor eficientă.
Risipirea resurselor de muncă este cea mai gravă risipă care se petrece în ţara nostră în prezent. Această risipă de resurse umane s-a produs constant şi la niveluri foarte ridicate în întreaga perioadă după 1989. În lipsa unor măsuri ferme, este foarte posibil ca risipirea resurselor umane româneşti să continue şi în viitor. Sunt puţini cei care conştientizează amploarea acestui proces şi consecinţele sale negative.
Închiderea marilor întreprinderi a însemnat trimiterea în şomaj a unui număr important de oameni calificaţi, unii dintre aceştia, cu vârste mai înaintate nemaigăsindu-şi niciodată un alt loc de muncă. Nesusţinând întreprinderile viabile pentru a se moderniza şi a face faţă concurenţei străine, statul român a privit cu nepăsare la falimentul acestora şi la drama a sute de mii de români şomeri.
Dar cel mai grav lucru este acela că risipa resurselor de muncă afectează populaţia tânără, cu un înalt nivel de calificare. Mii, zeci de mii de tineri părăsesc România pentru a putea muncii şi trăi decent în altă ţară, timp în care noi deja ne plângem de lipsa forţei de muncă în multe domenii. Dintr-un anumit punct de vedere, tot acest proces poate fi considerat o dramă naţională, determinată de nepăsare şi lipsă de profesionalism. Cine trebuia să iniţieze şi să adopte legi prin care să se stimuleze rămânerea în ţară a tinerilor?
Proiectul meu „Tinerii întreprinzători” porneşte de la idea că trebuie oferită o şansă oricărui tânăr român de a iniţia şi dezvolta o activitate economică aici, la noi în ţară. În zilele noastre, este foarte dificil pentru un tânăr să stângă o sumă, uneori considerabilă, pentru a putea demara cu succes o afacere. Noi vrem ca tinerii noştrii să rămână acasă şi să-i ajutăm să se realizeze aici, mai degrabă decât să mergem după ei în străinătate şi să-i rugăm să vină înapoi. Este necesară o legislaţie adecvată pentru spijinirea materială a tinerilor întreprinzători români, în spiritul interesului naţional.
Proiectul „Incertitudine şi risc”
Criza economică este mai aproape de noi decât a fost vreodată. Aproape toţi dintre noi nu am trăit o adevărată criză economică. Poate de aceea, în ţara noastră, apropierea acestei crize nu naşte o îngrijorare deosebită. Acesta ar putea constitui un avantaj deoarece îngrijorarea populaţiei poate schimba comportamentul său de consum. Oamenii devin mai prudenţi şi încearcă să pună deoparte bani pentru „zile negre”. Cheltuielile se reduc. Firmele, pregătite să producă ceea ce populaţia doreşte să cumpere, se pot confrunta cu situaţia în care cererea scade. Scăderea volumului vânzărilor determină reducerea volumului de activitate, ceea ce înseamnă că unii oameni îşi vor pierde locurile de muncă. Nivelul şomajului creşte şi aproape toată lumea recunoaşte că nu se poate trăi fără să ai un loc de muncă. Avem familii, greutăţi, trebuie să ne plătim consumurile, trebuie să mâncăm şi să ne îmbrăcăm, trebuie să ne ajutăm copii şi bunicii.
Ca urmare, comportamentul pe care ar trebui să-l avem noi toţi pentru a trece „cu bine” de această puternică criză ar fi acela să ne păstrăm obiceiurile, să cheltuim tot ca până acum, să muncim tot ca până acum, să ne facem concediile tot ca până acum etc. În fond, ce anume s-a schimbat într-un timp aşa de scurt încât să ne dea peste cap viaţa? Pentru nişte idioţi de americani care au împrumutat bani de la bănci şi acum nu-şi mai pot plăti ratele scadente şi dobânzile trebuie să suferim noi? Problemele băncilor americane care nu-şi mai pot recupera creditele acordate, crează probleme pentru toate băncile din lume iar aceste probleme se răsfrâng şi asupra firmelor în care lucrăm noi? Poate că este aşa, dar cel mai bine ar fi să nu ne gândim la aceste lucruri. Îgnorând toţi aceste probleme lucrurile se vor calma şi vor intra în normal.
Numai că, evenimentele pot decurge şi în alt fel, mult mai dramatic. Nu toţi vor sta liniştiţi. Unii vor încerca să-şi protejeze economiile şi veniturile retrăgând banii de la bănci şi investindu-i în active fizice sau în valută. Treptat, tot mai mulţi oameni vor acţiona în acest mod. În condiţii de criză, băncile se confruntă cu retrageri de numerar cărora nu le vor pot face faţă. Cum s-a dovedit în aceste zile, nici cele mai puternice bănci din lume, cu active de sute de miliarde de dolari, nu se pot apăra de acest flagel. Banii retraşi din bănci generează inflaţie şi mărirea cursului de schimb, iar inflaţia determină alte mari necazuri pentru mulţi dintre noi.
Proiectul meu „Incertitudine şi risc” are în vedere faptul că, în condiţii de criză economică, cei mai afectaţi vor fi cei cu veniuri mici şi fără putere. Parlamentul trebuie să elaboreze urgent un sistem de legi care să aibă în vedere mecanismul crizei, consecinţele sale, instrumentele de apărare şi măsurile de protecţie cu caracter social. Sper că vom putea fi atât de înţelepţi pentru a putea prevedea unele efecte ale crizei şi să nu aşteptăm, ca acum, să apară aceste efecte şi apoi să ne întrebăm ce facem. Criza este ca un tăvălug: odată pornită, greu se mai opreşte. Este posibil ca, în următorii ani, cei care vor conduce ţara să aibă nevoie de ceva mai mult decăt bunăvoinţă, pentru a menţine echilibrul social în condiţii de criză economică.
Proiectul „Învăţământ gratuit”
Constituţia României prevede la art. 32, alin. 4 „Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.”
Această prevedere are o deosebită importanţă, constituţia asigurând calea de acces către educaţie pentru toţi tinerii care vor să înveţe. Constituţia nu face nici o diferenţiere între tineri, din punct de vedere al capacităţii individuale sau al performanţelor obţinute pe parcursul unui ciclu de învăţământ. Pentru toţi, învăţământul trebuie să fie gratuit. În plus, constituţia se referă la obligaţia asumată de statul român de a susţine prin burse tinerii care vor să înveţe şi care provin din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi.
Legea învăţământului reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ şi care trebuie să ne spună cât de gratuit este învăţământul la noi. Această lege prevede la art. 2 că „în România învăţământul constituie prioritate naţională” iar la art. 5, alin. 1, că „cetăţenii României au drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ, indiferent de condiţia socială şi materială, de sex, rasă, naţionalitate, apartenenţă politică sau religioasă”.
Dacă învăţământul este gratuit şi accesul este liber pentru oricine, atunci mai rămâne doar dorinţa omului de beneficia de acest drept. La art. 7, legea nr. 84 precizează încă odată că „Învăţământul de stat este gratuit. Pentru unele activităţi se pot percepe taxe în condiţiile stabilite de prezenta lege. Învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Fondurile destinate învăţământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat şi în bugetele locale”.
Cu toate acestea, noi toţi ştim că un număr mare de studenţi de la universităţile de stat plătesc taxe de şcolarizare. În funcţie de rezultatele obţinute în liceu sau în timpul facultăţii, un student poate fi bugetat sau cu taxă. De ce se plătesc aceste taxe dacă învăţământul este gratuit? Au dreptul universităţile să încaseze aceşti bani? Constituţional nu, deoarece învăţământul de stat este gratuit. Legea învăţământului a prevăzut la art.58 că „Învăţământul universitar de stat este gratuit, pentru cifra de scolarizare aprobată anual de Guvern, şi cu taxă, conform legii”.
Iată că învăţământul de stat în Romănia nu este chiar gratuit. Ba costă foarte mult şi această este de natură să împiedice accesul la educaţie pentru un mare număr de tineri. La taxele de şcolarizare se mai adaugă şi alte taxe precum admitere, înmatriculare etc. Cunoştem cu toţii starea socială precară a unui număr mare de familii din România. Nu ştim însă toate dramele trăite de tinerii care provin din aceste familii, familii ce abia îşi asigură existenţa cu veniturile care le au, dar să mai plătească taxe de şcolarizare pentru copii lor.
Proiectul „Învăţământ gratuit” are ca obiectiv promovarea acelor reglementări legale care să asigure un învăţământ de stat cu adevărat gratuit în România. Evaluând mărimea fondurilor încasate din taxele de scolarizare se poate constata posibilitatea acoperirii cu uşurinţă a acestora din economiile realizate prin derularea unui proces necesar de restructurare a activităţii universităţilor. Legea învăţământului nu este conformă cu constituţia atunci când stipulează că statul îi sprijină material, cu precădere, pe elevii şi studenţii care obţin rezultate foarte bune la învăţătură”, chiar dacă aceştia provin din familii bogate. Cei nevoiaşi sunt încă odată daţi uitării. Să asigurăm viitorul ţării printr-un învăţământ de stat gratuit pentru toţi tinerii care vor să înveţe!